A fost desemnată Miss JURNAL

miss jurnalÎntr-o atmosferă deosebită, care s-a instalat sâmbătă, preţ de câteva ore, la Sala cu Orgă din Chişinău, JURNAL de Chişinău a desemnat Miss JURNAL. Frumoasa câştigătoare a premiului de 5000 de lei oferit de ziar este Irina Colesnic din s. Mitoc, r. Orhei, fostul jud. Orhei. Tânăra în vârstă de 16 ani va reprezenta imaginea JURNALULUI pe tot parcursul anului 2008 şi va participa la toate evenimentele pe care le va organiza JURNALUL pe parcursul acestui an şi al anului viitor.
În cadrul evenimentului de sâmbătă, au fost desemnate şi câştigătoarele concursului „Viva Top Model – 2007”. Juriul din care au făcut parte reprezentanţi ai unor vestite case de modă din Milano, Paris şi Bucureşti, a decis să ofere locul trei Marianei Şalaru, din Chişinău, locul doi – Drăgălinei Colesnic, din Durleşti, iar marele premiu şi titlul de Model al anului 2007 l-a obţinut Alexandrina Ţurcanu, o tânără de 14 ani din capitală.
Cele trei fete, dar şi celelalte 12 finaliste ale concursului „Viva Top Model & Miss Jurnal” urmează să fie promovate în România. Tinerele îşi vor face un portofoliu peste Prut, apoi, a menţionat Valentina Vidraşcu, directorul agenţiei de modele „Viva Models”, se vor depune eforturi pentru a obţine pentru ele câte o lună de stagiu la casele de modă de la Paris, Tokyo, Milano, New York.
Vă anunţăm că JURNAL va organiza şi în anul viitor concursul „Miss Jurnal”. Mai multe detalii despre condiţiile de participare la concurs citiţi în numărul de vineri al ziarului.
Cât priveşte licitaţia care urma să fie desfăşurată în cadrul aceluiaşi eveniment, vă informăm că aceasta a fost amânată pe motiv că posesorii obiectelor care trebuia să fie licitate nu au fost prezenţi în sală. Despre data de desfăşurare a licitaţiei vă vom anunţa în numerele viitoare ale ziarului.

Spune cuvintele tale