A fost o vreme în America, unde a încercat să reconstituie un succes, dar pe care l-a amânat pentru la anul. Este vorba, mai exact, de un proiect pop-rock, un vis mai vechi al artistului, pregătit la un nivel profesionist.
Acum însă carismaticul artist a revenit acasă şi se pregăteşte să-şi lanseze, în 26 de ţări, un nou produs, albumul „Crazy Loop” sau „The Power of Shower”, care dezvăluie o altă parte a personalităţii sale, promovat în România de către MediaPro Music. „Doream să lansăm acest nou proiect iniţial doar în Europa şi Japonia, dar avem deja propuneri de la patru case de discuri din America pentru lansarea în SUA”, a spus Dan Bălan.
Perioada O-zone a fost un experiment pentru Dan Bălan, a învăţat ce trebuie şi mai ales ce nu trebuie să facă în showbiz. Multe scenarii s-au creat pe baza destrămării trupei cu cel mai mare succes internaţional, O-zone. Întrebat de presa românească ce a însemnat pentru el „perioada O-zone”, Dan a menţionat că „a fost o experienţă foarte mare, un succes care m-a facut să am încredere în mine. Perioada acesta m-a făcut să înţeleg mai bine cum funcţionează acest business. Mi-a deschis ochii la tot ce înseamnă showbiz-ul internaţional, să ştiu cum funcţionează sistemul şi asta m-a ajutat foarte mult. Datorită faptului că am plecat în America, în România s-a înţeles că eu am fost de vină. S-a înţeles că noi eram trei cântăreţi într-o trupă şi unuia dintre ei (adică mie) i s-a părut că e lider şi mai bun ca ceilalţi şi a plecat. Nu este aşa, eu am fost în primul rând producătorul acestui proiect începând de la concept, imagine, ideea clipurilor, muzica, producţia, mixajul şi tot ce a însemnat de fapt O-zone”.
Dan Bălan a mai adăugat că nu a dorit să continue proiectul O-Zone „deoarece apăruseră multe conflicte”. „Ca să meargă bine succesul nostru trebuia să fie o producţie nouă, ceva nou şi la un alt nivel. Ca să fac chestia asta eu ca producător, aveam nevoie de susţinere. Pentru asta ar fi trebuit să fie aceeaşi înţelegere, să mă asculte în continuare, să fie o echipă cum a şi fost… dar asta nu mai era, din păcate. Şi pentru că nu mai puteam să lucrez în continuare la acest proiect m-am apucat de altul. Dar nu pentru că mi s-a părut că sunt mai bun decât Arsenie şi Radu. Eu ca producător nu am mai văzut viitor în acest proiect având în vedere factorii care existau la momentul acela”, a mai spus artistul.
Recomandă acest articol